«Flori de mucigai» de Tudor Arghezi — comentariu, tema, figuri de stil (bacalaureat)

Eul liric spune că și-a scris versurile cu unghia pe tencuiala unui perete, într-o firidă goală, pe întuneric și singur. Nu l-a ajutat nicio putere de sus: nici simbolurile evangheliștilor, taurul, leul și vulturul, care îi însoțeau pe Luca, Marcu și Ioan.

Versurile lui sunt fără an, versuri de groapă, de sete și de foame, versurile prezentului. Unghia lui îngerească s-a tocit și nu i-a mai crescut. În final, într-o noapte cu ploaie, cu mâna dureroasă și neputincioasă, el se silește să scrie cu unghiile mâinii stângi.

Eul liric este un poet închis într-un loc întunecat și strâmt, o firidă cu pereți goi, ca o celulă de închisoare. El vorbește la persoana I, la timpul trecut, și povestește cum și-a scris versurile: „Le-am scris cu unghia pe tencuială”. Poezia este deci o confesiune despre propria creație.

Situația lirică este una de izolare și de suferință: întuneric, singurătate, sete, foame, durere în mână. Eul liric nu se plânge direct, ci arată prin imagini concrete în ce condiții se naște poezia lui.

Poezia este o artă poetică: vorbește despre felul în care se naște poezia. Dar, în locul unei inspirații înalte, Arghezi arată un poet închis, care scrie cu unghia pe un perete, pe întuneric. Poezia nu mai coboară din cer; se naște din suferință, din izolare și din lumea de jos.

Absența ajutorului divin este ideea centrală a primelor șapte versuri. Evangheliștii au scris textele sfinte însoțiți de simbolurile lor, taurul, leul și vulturul; poetul nu are parte de acest ajutor. Puterile lui sunt numai omenești, iar unghia îngerească, pe care o poți citi ca harul lui, s-a tocit și nu mai crește. Poezia devine astfel un efort al omului singur, nu o revelație.

Versurile 8–12 definesc noua poezie: „Stihuri de groapă”, de sete și de „foame de scrum”, versuri ale prezentului. Este estetica urâtului: din lucruri considerate urâte și josnice, gropi, mucegai, sete, pot ieși versuri, așa cum din mucegai pot ieși flori. Arghezi lărgește astfel ce poate deveni poezie.

Finalul arată hotărârea poetului. Cu mâna dureroasă, el se silește să scrie „cu unghiile de la mâna stângă”. Scrisul cu mâna stângă poate fi citit ca semnul unei poezii fără har, scrise împotriva neputinței, dar și ca o poezie a lumii de jos, opusă celei sfinte. În ambele lecturi, poetul nu tace: scrisul este ultima lui formă de libertate.

«Flori de mucigai» este poezia care dă titlul volumului publicat de Tudor Arghezi în 1931, la București, la Editura «Cultura Națională», după primul lui volum, «Cuvinte potrivite» (1927). Volumul pornește de la experiența închisorii Văcărești, unde Arghezi a fost închis după Primul Război Mondial, și aduce în poezie lumea deținuților și a celor de la marginea societății.

Volumul a stârnit discuții încă de la apariție, pentru că aducea în poezie un limbaj și o lume socotite până atunci nepoetice. Pentru bacalaureat, poezia este un exemplu de modernism interbelic și de estetică a urâtului; o poți folosi când se cere un text poetic studiat aparținând lui Tudor Arghezi.

Numerele versurilor de pe această pagină urmează manualul de clasa a XII-a coordonat de Eugen Simion (Corint, 2014), publicat de minister pe manuale.edu.ro, unde poezia poartă dedicația «Domnului Al. Rosetti». O retipărire din 1938, într-un pamflet care spune că reproduce textul din ediția definitivă a versurilor lui Arghezi, are aceleași cuvinte, dar scrie «perete» în loc de «părete» și împarte poezia în trei strofe. Dacă manualul tău are alte semne sau altă împărțire, citează în eseu textul pe care l-ai studiat.

Tudor Arghezi (1880–1967) a publicat poezii în reviste încă din tinerețe, dar prima lui carte de versuri, «Cuvinte potrivite», a apărut abia în 1927; «Flori de mucigai» a urmat în 1931. Programa de bacalaureat îl numără printre autorii canonici; pe lângă «Flori de mucigai», de la el se studiază și arta poetică «Testament».

Arghezi a fost și un gazetar foarte activ. După Primul Război Mondial a fost închis la Văcărești, experiență din care s-a născut volumul «Flori de mucigai».