«Plumb» de G. Bacovia — comentariu, tema, figuri de stil (bacalaureat)

Poezia are două strofe de câte patru versuri. În prima, eul liric stă singur într-un cavou, printre sicrie, flori de plumb și haine de înmormântare, în timp ce afară bate vântul și coroanele scârțâie. Totul e greu, rece și nemișcat.

În a doua strofă, privirea trece înăuntru, spre sufletul eului liric. Iubirea lui, numită „amorul meu de plumb”, zace moartă, întoarsă, pe flori de plumb. Eul liric începe s-o strige, dar e frig și nimic nu răspunde. Ultimul vers arată aripile iubirii atârnând, grele: zborul nu mai e cu putință.

Eul liric vorbește la persoana I și povestește la imperfect o stare care pare să nu se mai termine: „Stam singur”, în versul 3 și din nou în versul 7. El nu se adresează nimănui; este un monolog al singurătății.

Locul este un cavou, adică un spațiu al morții, închis și rece. Situația lirică este una de izolare totală: în prima strofă eul liric e singur printre sicrie, în a doua e singur lângă iubirea moartă, pe care o strigă fără răspuns.

Poezia este construită pe două planuri care se oglindesc. Prima strofă arată lumea exterioară, un cavou plin de obiecte ale morții; a doua arată lumea interioară, în care iubirea însăși a murit. Între ele nu există scăpare: lumea de afară și sufletul sunt la fel de reci și de grele.

Plumbul leagă totul. Este metalul greu și cenușiu care apasă și nu se poate ridica, iar Bacovia îl pune pe sicrie, pe flori, pe coroane, pe iubire și pe aripile ei. Repetat de șase ori în opt versuri, cuvântul devine un simbol al unei existențe sufocate, din care omul nu mai poate ieși. Așa lucrează simbolismul: nu numește direct starea, ci o sugerează printr-un simbol și prin senzații.

Eul liric nu este doar trist, ci izolat cu totul. El stă singur de două ori, strigă și nu primește răspuns. Iubirea, care în poezia romantică putea salva, este aici moartă, întoarsă și cu aripile atârnând. Finalul nu aduce nicio lumină: imaginea zborului imposibil închide poezia în aceeași apăsare cu care a început.

«Plumb» dă titlul primului volum al lui G. Bacovia, apărut în 1916. Din 1903, Bacovia frecventase cenaclul lui Alexandru Macedonski, poetul care a promovat simbolismul la noi. Volumul a avut o a doua ediție în 1924, la Râmnicu Sărat, iar în 1929 a fost retipărit în volumul «Poezii».

Pagina citește poezia după o retipărire din timpul vieții poetului: revista «Gândirea» a publicat-o la 5 decembrie 1923, la pagina 163, sub titlul «Din volumul „Plumb” de G. Bacovia», împreună cu «Lacustră» și alte poezii din volum, după un articol despre poet. O scanare a volumului din 1916 nu am găsit, așa că nu știm dacă textul de acolo diferă în vreun cuvânt.

Retipărirea din 1923 are în versul 4 forma «scârțiau» și în versul 8 «aripele». Textul care circulă azi (de exemplu, pe Wikipedia) are «scârțâiau» și «aripile». Sensul nu se schimbă; în eseu, citează textul pe care l-ai studiat.

George Bacovia (numele adevărat: George Vasiliu) s-a născut în 1881 la Bacău și a murit în 1957 la București. «Plumb», din 1916, este primul lui volum de versuri. Programa de bacalaureat îl numără printre autorii canonici, ca poet al simbolismului românesc.

Între 2021 și 2026, subiectul al III-lea a cerut de trei ori, la profilul real, un text poetic aparținând lui Bacovia; «Plumb» este una dintre poeziile pe care le poți alege.