Kleksa

nuvelă

«În vreme de război» de I.L. Caragiale — rezumat pe părți, personaje, eseu (bacalaureat)

Un preot din sat, capul unei bande de tâlhari, scapă de pedeapsă plecând voluntar la război, iar fratele lui, hangiul Stavrache, îi ia averea și ajunge să se teamă, ani la rând, că acesta se va întoarce. Aici găsești nuvela parte cu parte, personajele cu statutul și trăsăturile lor, relația dintre cei doi frați, încadrarea, citate verificate după ediția din 1930 și subiectele de bacalaureat la care poți scrie despre ea.

Autor
I.L. Caragiale (1852-1912)
Publicare
în «Gazeta Săteanului», anii XV (1898–1899) și XVI (1899–1900), în trei bucăți (după notele lui Paul Zarifopol); în volum, în «Reminiscențe», 1915
Specia
nuvelă psihologică
Curent / perioadă
realism, cu elemente naturaliste
  • La bacalaureat: profil real și umanistautor canonic al programei · Tipul de text din programă: nuvelă
  • Drepturi: în domeniul public

Pe scurt

începe de aici

Într-un sat, o bandă de tâlhari cu ochii spoiți cu cărbune este prinsă după doi ani de jafuri și omoruri. Chiar în seara aceea, popa Iancu din Podeni îi mărturisește fratelui său mai mare, hangiul Stavrache, că el este capul bandei. Pe la miezul nopții, la han se opresc niște voluntari care pleacă spre Dunăre, la război. Stavrache îl tunde și îl rade pe popă și îl trimite cu ei, sub numele de Iancu Georgescu.

Din front vine întâi o scrisoare în care Iancu povestește că a fost făcut sergent și decorat, apoi o alta, scrisă de mâna altcuiva, care anunță că a murit. Stavrache plânge, apoi merge la avocat și intră în stăpânirea averii fratelui. Anii trec, dar fratele presupus mort începe să-i apară în vise și vedenii: ca ocnaș fugit, apoi ca un căpitan care râde și îl întreabă „Gândeai c-am murit, neică?”.

Într-o noapte de viscol, la han trag doi călători. Unul dintre ei este chiar popa Iancu, care vine să ceară bani, pentru că a umblat cu banii regimentului. Stavrache nu mai poate suporta: înnebunește, se aruncă asupra celor doi, este legat și începe să cânte ca la biserică.

Rezumat pe capitole

capitol cu capitol

Partea I

Nuvela începe cu o veste: ceata de tâlhari a căzut „prinsă în capătul pădurii Dobrenilor”. Timp de doi ani, câțiva voinici „spoiți cu cărbuni pe ochi” băgaseră spaima în trei hotare, întâi cu furturi de cai, apoi cu câte o călcare cu chinuri și, la urmă, cu omoruri. Printre victime fusese și popa Iancu din Podeni, un preot văduv, încă tânăr, care trăia cu mama sa și se îmbogățise neașteptat de repede: într-un an și jumătate cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră, avea vite, oi, cai și bani. Lumea credea că a găsit o comoară. Într-o seară rămăsese singur acasă: mama plecase la târg, argații erau la câmp și la pădure. Tâlharii l-au legat, l-au schingiuit și i-au luat o groază de bani. Naratorul notează însă două ciudățenii: hoții nu i-au luat buestrașul și iepele, iar câinii, „niște dulăi ca niște fiare”, nu lătraseră deloc. Două săptămâni mai târziu, arendașul de la Dărmănești și o rudă bătrână sunt chinuiți și uciși. Aceea a fost ultima faptă a bandei: tâlharii sunt prinși chiar când porneau la o nouă ispravă.

Seara se întoarce acasă popa Iancu, după trei zile de negoț: vânduse vite și cumpărase porci. Pe drum nu aflase nimic de prinderea tâlharilor. Nu mănâncă și se duce de îndată la fratele lui mai mare, Stavrache, hangiul, care se bucurase de vestea prinderii, fiindcă și el, „om cu dare de mână, cu han în drum”, se temuse ani de zile de musafirii de noapte. În odăița hanului, popa plânge și se bate cu pumnii în cap, iar apoi mărturisește: el este capul bandei. Jaful de la el fusese o înscenare, „un marafet ca să adoarmă bănuielile”, după ce un notar de sat, cam beat și dușman vechi al popii, îi spusese că buestrașul lui e „cal haiducesc”. La Dărmănești, spune el, nu a ucis el, ci a încercat să-i oprească pe ceilalți. Acum, tovarășii lui prinși îl vor da în vileag. Stavrache îi spune să fugă sau chiar să se înece, decât să ajungă la ocnă.

Deodată se aud bătăi în obloane. Popa scoate un revolver, dar hangiul își dă seama că afară e o lume veselă. Sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, cu un ofițer și doi sergenți, care merg spre Dunăre, la război, și trebuie să prindă dimineața trenul militar. Stavrache îi omenește, iar pe când ei dorm, îi vine „o mare inspirație”. Îl tunde pe popă scurt, „muscălește”, îi rade barba, iar la patru dimineața, după ce încasează douăzeci și cinci de lei de la voluntari, îi roagă să ia cu ei un tânăr care vrea să plece voluntar. Ofițerul acceptă, în cele din urmă, ca formele să se facă acolo unde merg. Popa pleacă, sub numele de „domnul Iancu Georgescu”, fără să se mai uite înapoi.

După o vreme, în sat se pune alt preot, iar despre popa Iancu nu se mai știe nimic. Mama lor moare la 28 noiembrie, după ce zăcuse câteva săptămâni de inimă rea. Când se întoarce de la parastasul de nouă zile, Stavrache primește o scrisoare de la frate-său, trimisă din fața Plevnei: Iancu luase un steag de la inamic, fusese făcut sergent pe câmpul de luptă și primise «Virtutea militară» și o decorație rusească. Naratorul observă că pe chipul hangiului nu se vede nicio bucurie. Plevna fusese cucerită, războiul se terminase, iar voluntarii urmau să se întoarcă acasă. Stavrache află și că tâlharii au fost osândiți fără să-l pomenească pe popă, și începe să se întrebe dacă fratele se va întoarce să-și ceară averea: „O veni?... n-o veni?...”. Apoi sosește a doua scrisoare, „slovă străină”: sublocotenentul Iancu Georgescu a murit lovit de trei gloanțe, iar înainte de moarte și-a cântat singur „vecinica pomenire” și a cerut iertare fratelui. Stavrache plânge mult, apoi pleacă la târg să întrebe un avocat cum poate intra în stăpânirea averii fratelui.

Partea a II-a

Stavrache stăpânește de mult averea fratelui. Avocatul îi explicase că, atâta vreme cât nimeni nu se plânge, nu are nevoie de nicio măsură legală: popa nu are copii, nici soție, nici părinți, iar singurul lui frate este Stavrache. „Numai unul singur te-ar putea călca”, îi spusese avocatul, adică popa. Hangiul îi răspunsese prea sigur „Aș! nu mai poate călca, săracul!”, apoi se grăbise să adauge, cu un ton duios, că cine știe unde s-o fi prăpădit bietul frate.

Au trecut cinci ani de la război. Singurul care îi tulbură liniștea este popa Iancu, care vine din când în când „de pe altă lume, să tulbure somnul fratelui său”. Într-o noapte, în odăiță intră un ocnaș fugit, în haina vărgată a ocnei, cu picioarele pline de sânge: este fratele. Stavrache îl alungă, iar omul, ajuns în prag, cere o bărdacă de apă și cade jos. Hangiul vrea să-l ridice, însă trupul e greu ca plumbul, iar ocnașul îl trântește la pământ, îi pune genunchiul în piept și îl întreabă râzând: „Gândeai c-am murit, neică?”. Stavrache scapă cu o săritură disperată, iar arătarea dispare în noapte. Textul nu spune limpede dacă a fost vis sau vedenie. Până dimineața hangiul se plimbă prin odaie, se roagă pentru sufletele morților și bea rachiu.

A doua zi aprinde lumânări la biserică, iar seara se culcă după ce a băut vin. Afară plouă, iar picăturile care cad într-un butoi gol fac „un fel de cântare”. Gândurile lui se rotesc în cercuri tot mai largi, până când i se pare că aude trâmbițe. Visează o zi luminoasă de primăvară și o companie de soldați care se oprește în fața hanului. Căpitanul care o conduce este Iancu. Stavrache fuge, închide ușa, dar ușa sare din țâțâni, iar căpitanul îl urmărește cu aceeași întrebare. Hangiul îl strânge de gât din toate puterile, însă cu cât strânge mai tare, cu atât căpitanul râde mai vesel. Apoi compania pleacă, iar dimineața Stavrache, tremurând de friguri, îl roagă pe preotul satului să vină să-i facă sfeștanie în casă.

Partea a III-a

E o vreme cumplită, cu ploaie, zăpadă, măzăriche și viscol, care ține trei zile și trei nopți. Stavrache nu mai deschide prăvălia. La căderea serii vine o fetiță înghețată, trimisă de părinți după gaz de un ban și țuică de doi bani, pe datorie. Hangiul bombăne („Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliți!”), iar când fetița încearcă să ia un covrig uitat pe tarabă, îi dă o palmă și o face hoață. Fetița pleacă în viscol.

Pe la un ceas după aceea, la ușa prăvăliei se opresc cu o sanie doi călători și cer adăpost peste noapte. Unul se încălzește la sobă și mănâncă, iar celălalt se culcă pe pat, cu fața la perete. Musafirul treaz răspunde ocolit la întrebările hangiului și știe cum îl cheamă. Când Stavrache se apropie de pat, omul se ridică râzând: „Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni?”. Hangiul rămâne cu gura deschisă, cu ochii pierduți și cu mâinile căzute, apoi se strânge parcă în el însuși. Ascultă, zâmbește, râde, fără să spună un cuvânt. Iancu îi explică liniștit că scrisoarea despre moartea lui a fost „o glumă”, că a umblat cu banii regimentului și că, dacă nu face până poimâine cincisprezece mii, trebuie să se împuște.

Drept orice răspuns, Stavrache se duce la icoane, își face cruce, apoi se suie în pat, se ghemuiește și începe să horcăie. Când fratele îl atinge pe umăr, sare în picioare cu un răcnet, cu părul vâlvoi și cu spumă la gură, răstoarnă masa și lumânarea se stinge. Se aruncă întâi asupra fratelui, apoi asupra tovarășului acestuia, și îl strânge de gât. Cei doi abia îl doboară: fratele îi leagă picioarele cu cureaua, iar mâinile i le leagă cu brâul tovarășului. „Acu era legat butuc”, spune naratorul, exact cum fusese găsit popa în prima parte. Când lumina lumânării îi cade în ochi, Stavrache începe să cânte popește. Tovarășul întreabă îngrozit ce e de făcut, iar fratele răspunde doar „N-am noroc!” și se uită lung la nebunul care cântă, legănându-și capul.

Planul acțiunii

  1. 1.O bandă de tâlhari este prinsă după doi ani de jafuri și omoruri.
  2. 2.Popa Iancu din Podeni, îmbogățit neașteptat, fusese și el, chipurile, jefuit de bandă.
  3. 3.Seara, popa îi mărturisește fratelui său, hangiul Stavrache, că el este capul bandei.
  4. 4.La han se opresc niște voluntari care pleacă la război.
  5. 5.Stavrache îl tunde, îl rade și îl trimite pe popă cu ei, sub numele de Iancu Georgescu.
  6. 6.În sat este numit alt preot, iar mama celor doi frați moare.
  7. 7.Stavrache primește o scrisoare din fața Plevnei: Iancu a fost făcut sergent și decorat.
  8. 8.Tâlharii sunt osândiți fără să-l pomenească pe popă.
  9. 9.Hangiul se întreabă dacă fratele se va întoarce după avere.
  10. 10.O a doua scrisoare anunță moartea sublocotenentului Iancu Georgescu.
  11. 11.Stavrache plânge, apoi îi cere sfatul unui avocat și intră în stăpânirea averii.
  12. 12.După cinci ani, fratele îi apare ca ocnaș fugit și îl doboară la pământ.
  13. 13.În noaptea următoare visează un căpitan care râde și îl întreabă dacă l-a crezut mort.
  14. 14.Dimineața, înfricoșat, cheamă preotul satului să-i facă sfeștanie.
  15. 15.Într-o zi de viscol, hangiul îi dă o palmă unei fetițe sărace care luase un covrig.
  16. 16.Doi călători cer adăpost la han, iar unul dintre ei este popa Iancu.
  17. 17.Iancu spune că scrisoarea despre moartea lui a fost o glumă și cere bani.
  18. 18.Stavrache tace, se ghemuiește în pat și înnebunește.
  19. 19.Hangiul se luptă cu cei doi și este legat.
  20. 20.La lumina lumânării, Stavrache începe să cânte popește, iar fratele spune doar că n-are noroc.

Personaje

Stavrache
Statut social: hangiu și negustor, fratele mai mare, „om cu dare de mână, cu han în drum”, pe care naratorul îl numește „dl Stavrache” sau „neica Stavrache”. Statut psihologic: calculat și prudent la început, apoi bântuit de frică, obsedat, până la nebunie. Statut moral: își ascunde fratele de lege, își însușește averea lui și se poartă fățarnic: plânge de mila fratelui, dar pleacă îndată la avocat. Trăsătura dominantă este lăcomia. O arată discuția cu avocatul din partea a II-a, când răspunde prea sigur „Aș! nu mai poate călca, săracul!”, și scena cu fetița din partea a III-a, căreia îi dă o palmă pentru un covrig. Frica de a pierde averea îi produce obsesia: fratele îi apare în vise și vedenii, iar la întoarcerea lui adevărată mintea i se rupe.
Popa Iancu (Iancu Georgescu)
Statut social: preot văduv din Podeni, bogat, fratele mai mic al lui Stavrache; în taină, capul bandei de tâlhari; apoi voluntar sub numele de Iancu Georgescu, sergent decorat, iar la urmă un om care a umblat cu banii regimentului. Statut psihologic: abil, teatral, sigur pe el, dar și speriat când îl paște ocna. Statut moral: tâlhar sub haina de preot, înșelător fără scrupule. Trăsătura lui este duplicitatea, pe care o arată jaful pus la cale la propria casă, din partea I, și scrisoarea despre propria moarte, pe care el o numește „o glumă”, din partea a III-a. Cere bani din averea lui, întâi „pe dreptate frățească”, apoi „de pomană”, iar la final, văzându-și fratele nebun, se gândește tot la el: „N-am noroc!”.
Mama celor doi frați
Bătrâna care trăiește cu popa Iancu. În noaptea jafului înscenat se află la târg, iar naratorul observă că „norocul bătrânei” a fost că lipsea. Moare la 28 noiembrie, după ce „zăcuse de inimă rea vreo câteva săptămâni”. Scrisoarea care anunță moartea lui Iancu cere ca mama să-i poarte de grijă sufletului, dar vine după ce ea murise. Prin moartea ei, Stavrache rămâne singurul moștenitor.
Avocatul
Omul de lege de la târg, căruia Stavrache îi cere sfatul. Îi explică, prin întrebări scurte despre copiii, soția, părinții și frații popii, că averea îi revine fără alte forme. Fraza lui, „Numai unul singur te-ar putea călca”, devine sămânța obsesiei: singurul care îi poate lua averea hangiului este fratele presupus mort. Naratorul notează că răspunsul prea sigur al hangiului îi face avocatului „o impresie ciudată”.
Fetița săracă
Copilul trimis de părinți în viscol după gaz și țuică, pe datorie. Este „foarte rebegită”, îmbrăcată cu minteanul tatălui și cu cizmulițele vechi ale mamei. Când încearcă să ia un covrig uitat pe tarabă, hangiul îi dă o palmă și o face hoață. Scena arată duritatea lui Stavrache și ironia situației: omul care ține averea unui frate tâlhar pedepsește furtul unui covrig.
Tovarășul lui Iancu
Omul cu care Iancu vine la han în noaptea de viscol. El vorbește cu hangiul, cât timp Iancu se preface că doarme cu fața la perete. Spune că nu știe încotro merg și că nu sunt nici negustori, nici tocmai funcționari, ci ceva asemănător. În lupta din final, Stavrache îl apucă de gât și îl trântește într-o clipă la pământ. După ce îl leagă pe hangiu, el întreabă îngrozit ce e de făcut.
Voluntarii și ofițerul
Tinerii care trec pe la han în drum spre Dunăre, la război. Sunt „mușterii buni”, veseli și zgomotoși. Datorită lor, Stavrache găsește soluția de a-și scăpa fratele: îl tunde, îl rade și îl trimite cu ei. Ofițerul acceptă ca formele de voluntar să se facă acolo unde merg. Ei pun în mișcare întreaga poveste: fără ei, popa ar fi ajuns la ocnă, iar averea lui n-ar fi rămas hangiului.

Relația dintre personaje

La profilul umanist, eseul poate cere relația dintre două personaje: statutul fiecăruia, relația lor în două episoade comentate și elementele de structură care o construiesc.
Stavrache și popa Iancu
Statutul lor: amândoi sunt oameni cu stare, Stavrache hangiu, iar Iancu preot în Podeni, dar Iancu este, în taină, capul unei bande de tâlhari. Relația de frați se transformă treptat într-o relație bazată pe bani. Primul episod relevant este noaptea din partea I. Popa îi vorbește fratelui „ca la un duhovnic”, iar Stavrache îl salvează: îl tunde, îl rade și îl trimite la război. Gestul pare frățesc, dar naratorul arată că, la vestea faptelor de vitejie ale fratelui, pe chipul lui nu se vede nicio bucurie, iar după scrisoarea care anunță moartea lui pleacă imediat la avocat. Al doilea episod este întâlnirea din partea a III-a. Iancu îi spune că scrisoarea a fost o glumă și îi cere bani „pe dreptate frățească”, pentru că fratele îi ține averea. Stavrache nu răspunde prin cuvinte, ci prin nebunie. Fiecare frate îl vede pe celălalt prin averea lui, iar finalul îi pedepsește pe amândoi: unul înnebunește, celălalt rămâne fără scăpare.

Timpul și spațiul

Acțiunea se petrece într-un sat, la hanul lui Stavrache, „în drum”. Sunt pomenite și Podenii, satul popii, pădurea Dobrenilor, Dărmăneștii, Dunărea, Turnu-Măgurele, de unde vin scrisorile, și Plevna. Prima parte are loc în anul războiului din 1877–1878: tâlharii sunt prinși primăvara, iar scrisorile vin în preajma căderii Plevnei. A doua parte se petrece la cinci ani după război, într-o toamnă ploioasă, iar a treia într-o iarnă cu viscol. Vremea de afară se potrivește cu starea hangiului: ploaia măruntă, sloata, apoi viscolul ajuns „în culmea nebuniei” în noaptea în care el își pierde mințile.

Încadrare și context

I.L. Caragiale aparține generației marilor clasici, epoca Junimii, alături de Eminescu, Creangă și Slavici. Pe lângă comedii și schițe, a scris nuvele, iar «În vreme de război» a apărut întâi în revista «Gazeta Săteanului», în anii ei XV (1898–1899) și XVI (1899–1900). Paul Zarifopol, editorul volumului din 1930, arată în notele sale că cele trei părți ale nuvelei corespund celor trei bucăți apărute în revistă și că textul a fost retipărit în volumul «Reminiscențe» din 1915.

Din 2021, subiectele CNCE cer încadrarea textului într-o perioadă, într-un curent cultural sau literar ori într-o orientare tematică. Pentru această nuvelă, răspunsul cel mai sigur este realismul, cu elemente naturaliste, susținut prin două trăsături ilustrate în text. Prima este verosimilitatea: un sat real, la vremea războiului din 1877–1878, cu hangii, arendași, voluntari, avocați și scrisori care vin de pe front, într-o acțiune cauzală, cu un narator obiectiv și ironic. A doua este analiza clinică a unei boli a minții: obsesia lui Stavrache este urmărită pas cu pas, de la frică la vise, vedenii și nebunie, cu semne fizice notate precis, precum gura „plină de spumă roșcată” sau părul vâlvoi.

Este nuvelă prin construcție: un singur fir narativ, puține personaje, un conflict concentrat și accent pe un personaj principal. Este o nuvelă psihologică pentru că urmărește conflictul interior al lui Stavrache, dintre lăcomie și frică, prin stil indirect liber, vise și vedenii.

Elemente de structură și de compoziție

Nuvela are trei părți numerotate, I, II și III, iar prima este împărțită de un șir de stele: întâi noaptea mărturisirii și a plecării la război, apoi scrisorile. Fiecare parte are un moment central. În prima, popa scapă de ocnă plecând la război. În a doua, Stavrache primește averea, dar fratele îi apare în vise. În a treia are loc întoarcerea reală a fratelui și se declanșează nebunia.

Momentele subiectului pot fi grupate astfel: expozițiunea, cu prinderea tâlharilor și averea popii; intriga, cu mărturisirea popii și plecarea lui la război; desfășurarea acțiunii, cu scrisorile, moștenirea și obsesia; punctul culminant, cu întâlnirea din noaptea de viscol; deznodământul, cu nebunia lui Stavrache. Cele trei apariții ale fratelui sunt construite în gradație: ocnașul, căpitanul din vis și fratele adevărat. Toate sunt legate de aceeași întrebare: „Gândeai c-am murit, neică?”. Finalul reia imaginea de la început: Stavrache ajunge „legat butuc”, ca popa în noaptea jafului înscenat, și cântă popește, ca fratele din scrisoarea în care se anunța moartea lui.

Limbaj și mijloace artistice

laitmotivul

„Gândeai c-am murit, neică?”

Întrebarea revine de mai multe ori, în vedenia cu ocnașul și în visul cu căpitanul, iar întoarcerea reală a fratelui o repetă: „Mă credeai mort nu-i așa?”. Ea marchează etapele obsesiei.

simetria incipit–final

„Acu era legat butuc.”

Popa fusese găsit „legat butuc” după jaful înscenat, iar la final Stavrache ajunge legat la fel. Imaginea leagă vinovăția celor doi frați.

stilul indirect liber

„O veni?... n-o veni?...”

Gândurile hangiului sunt redate direct, fără verb de declarație, ca într-un monolog interior. Cititorul îi urmărește calculele și frica din interior.

ironia naratorului

„Dar un bărbat trebuie să-și facă inimă!”

Naratorul preia pe un ton serios scuzele hangiului, dar ironia se vede în fapte: lacrimile pentru frate sunt urmate de drumul la avocat.

corespondența dintre natură și personaj

„Era o sloată nepomenită”

Vremea se agravează odată cu starea lui Stavrache: ploaie de toamnă înaintea visului, sloată și apoi viscol „în culmea nebuniei” în noaptea crizei.

notația clinică

„cu gura plină de spumă roșcată”

Naratorul descrie criza ca un medic: privirea fixă, fălcile încleștate, răcnetul, spuma de la gură. Aceste semne țin de elementele naturaliste ale nuvelei.

comparația

„se prăbuși ca un taur, scrâșnind și răgind”

Comparația arată puterea oarbă a nebunului, care nu mai este stăpân pe sine și se luptă ca o fiară.

caracterizarea indirectă prin gesturi

palma dată fetiței

Hangiul nu este numit zgârcit sau crud, dar gesturile lui o arată: îi dă fetiței o palmă pentru un covrig, după ce el însuși ține averea unui frate tâlhar.

Semnificația titlului

Titlul fixează vremea întâmplărilor: războiul din 1877–1878. Războiul este doar fundalul, dar el face posibil totul: îi oferă popii un nume nou și o scăpare, iar hangiului o moștenire. Titlul are și o nuanță ironică, pentru că adevăratul război al nuvelei se dă în mintea lui Stavrache, între lăcomie și frică.

Tema și viziunea despre lume

Lăcomia și puterea banului

Tema centrală este patima pentru bani, care strică legătura dintre frați și mintea unui om. Două episoade sunt potrivite pentru eseu. Primul este discuția cu avocatul de la începutul părții a II-a, când Stavrache răspunde prea sigur „Aș! nu mai poate călca, săracul!”. Al doilea este întâlnirea din partea a III-a, când Iancu îi cere bani „pe dreptate frățească”, din averea pe care fratele i-o ține, iar hangiul înnebunește. Banii sunt și motivul faptelor popii: s-a îmbogățit din tâlhării și se întoarce pentru că a umblat cu banii regimentului.

Obsesia și nebunia

Naratorul urmărește cum o frică devine boală. Întrebarea „O veni?... n-o veni?...” din prima parte se transformă în vise și vedenii, apoi în nebunie. Mai întâi apare ocnașul care îl doboară, apoi căpitanul din vis, care râde cu atât mai vesel cu cât hangiul îl strânge mai tare de gât, iar la urmă fratele adevărat. Fiecare apariție repetă aceeași întrebare, „Gândeai c-am murit, neică?”, care devine laitmotivul obsesiei.

Vina și pedeapsa

Niciunul dintre frați nu este pedepsit de lege. Tâlharii sunt osândiți fără să-l pomenească pe popă, iar avocatul îi spune hangiului că poate stăpâni averea „cu drept ori fără drept”. Pedeapsa vine din interior, pentru Stavrache, și din întâmplare, pentru Iancu. Imaginea „legat butuc” leagă înscenarea din prima parte de deznodământul din ultima.

Fățărnicia și religia ca mască

Un preot conduce o bandă de tâlhari și își înscenează propriul jaf. Hangiul își face cruce, aprinde lumânări pentru sufletele morților și cheamă preotul să-i facă sfeștanie, dar nu renunță la averea fratelui. Ironia culminează în final, când Stavrache, nebun, începe să cânte popește, ca fratele care își cântase singur „vecinica pomenire” în scrisoarea despre moartea lui.

Războiul, ca fundal

Războiul din 1877–1878 apare doar prin voluntarii care trec pe la han, prin scrisorile de la Plevna și prin decorații. Totuși, de el depinde toată acțiunea: un tâlhar devine erou, iar un hangiu devine moștenitor. Contrastul dintre vitejia de pe front și faptele din sat face ironia nuvelei: decorațiile și «Virtutea militară» acoperă un trecut de tâlhar.

«Tema și viziunea» la examen

Formula «tema și viziunea despre lume» vine dintr-un tip mai vechi de eseu și nu mai apare în subiectele din 2021–2026, deși este încă foarte căutată. Tema intră acum în reperul despre două episoade relevante. Viziunea lui Caragiale este realistă și lucidă: lăcomia și frica pot distruge o minte, iar un om care trăiește din averea altuia ajunge prizonierul ei.

Citate

Citate cuvânt cu cuvânt, cu locul lor în operă. Fiecare e verificat după ediția numită, în ortografia de azi; dacă la clasă citești altă ediție, verifică scrierea înainte să înveți citatul pe de rost.
  1. „Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi […] băgaseră spaima în trei hotare.”

    partea I, incipitul · în ediție

    Incipitul prezintă banda de tâlhari, al cărei cap se va dovedi a fi popa.

  2. „Călcarea de la el fusese un marafet ca să adoarmă bănuielile.”

    partea I · în ediție

    Mărturisirea popii: jaful din propria casă a fost o înscenare.

  3. „să fugi! să piei! să te-neci mai bine decât să puie mâna pe tine! în fundul ocnei îți putrezesc oasele.”

    partea I · în ediție

    Primul sfat al lui Stavrache, rostit înainte să-i vină ideea cu voluntarii.

  4. „domnul Iancu Georgescu — un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras proaspăt — o înfățișare demnă și severă”

    partea I · în ediție

    Transformarea popii în voluntar: o mască pe care o pune la cale chiar fratele lui.

  5. „nu se petrecea nimic analog cu bucuria la cetirea veștilor despre succesul de bravură al răspopitului”

    partea I · în ediție

    Naratorul arată ce se ascunde sub tăcerea hangiului: vestea că fratele trăiește nu-l bucură.

  6. „mort pe câmpul de onoare de trei gloanțe inamice primite în pântece”

    partea I · în ediție

    A doua scrisoare, care anunță moartea popii, se va dovedi la final „o glumă”.

  7. „Dl Stavrache a plâns mult, mult, zdrobit de trista veste. Dar un bărbat trebuie să-și facă inimă!”

    partea I, finalul · în ediție

    Ironia naratorului: lacrimile sunt urmate imediat de drumul la avocat.

  8. „Aș! nu mai poate călca, săracul!”

    partea a II-a · în ediție

    Răspunsul prea sigur al moștenitorului trădează ce gândește de fapt.

  9. „Dar orice se întâmplă des nu ne mai mișcă; orice minune a treia oară trebuie să ni se pară lucru foarte firesc.”

    partea a II-a · în ediție

    Naratorul pregătește aparițiile fratelui, care îl vizitează pe hangiu în somn.

  10. „Gândeai c-am murit, neică?”

    partea a II-a · în ediție

    Întrebarea care revine în vedenii și în vis și devine laitmotivul obsesiei.

  11. „Dar cu cât strânge mai tare cu atât chipul căpitanului se luminează; cu cât el scrâșnește, cu atât militarul râde mai zgomotos și mai vesel.”

    partea a II-a · în ediție

    Visul cu căpitanul: lupta hangiului cu propria frică este fără ieșire.

  12. „Lasă covrigul jos, hoațo!... De mici vă-nvățați la furat, fire-ați ai dracului!”

    partea a III-a · în ediție

    Duritatea hangiului față de un copil sărac, în contrast cu averea pe care o ține de la un frate tâlhar.

  13. „Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni?”

    partea a III-a · în ediție

    Recunoașterea care declanșează criza: fratele presupus mort se ridică din pat.

  14. „Mă credeai mort nu-i așa?... Aș! scrisoarea din urmă a fost o glumă...”

    partea a III-a · în ediție

    Iancu repetă, fără să știe, întrebarea din visele fratelui.

  15. „Cum îi dete lumina-n ochi, Stavrache începu să cânte popește.”

    partea a III-a, finalul · în ediție

    Semnul nebuniei: hangiul cântă ca la slujbă, cum își cântase fratele „vecinica pomenire”.

Testează-te: În vreme de război

cu răspunsul pe loc
Câteva întrebări despre conținutul operei. Alege răspunsul și verifică-l imediat: sub fiecare vei vedea o scurtă explicație. Întrebările sunt ale noastre, nu ale CNCE.

Întrebarea 1. (0–1)

Ce face hangiul Stavrache cu fratele său, popa Iancu, după ce află că acesta este capul bandei?

Întrebarea 2. (0–1)

Sub ce nume pleacă popa Iancu împreună cu voluntarii?

Întrebarea 3. (0–1)

Cine rostește aceste cuvinte? „Gândeai c-am murit, neică?”

Întrebarea 4. (0–1)

Spune care dintre afirmații sunt adevărate și care false.
Prima scrisoare de la Plevna îi anunță lui Stavrache moartea fratelui.
Din front, Iancu primește „Virtutea militară”.
Stavrache îi dă fetiței covrigul, drept răsplată pentru drumul prin viscol.

Întrebarea 5. (0–1)

Cine rostește aceste cuvinte? „Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliți!”

Întrebarea 6. (0–1)

Ce face Stavrache după ce află, dintr-o scrisoare, că fratele lui a murit?

Întrebarea 7. (0–1)

Pune în ordine întâmplările din nuvelă.
1Stavrache o lovește pe fetița care a luat un covrig de pe tarabă.
2Popa Iancu îi mărturisește lui Stavrache că el este capul bandei.
3Stavrache îl cheamă pe popa satului să-i facă sfeștanie acasă.
4Stavrache primește scrisoarea despre moartea fratelui.

Întrebarea 8. (0–1)

Cum răspunde Stavrache când Iancu îi cere cincisprezece mii?

Răspunsuri verificate: 0/8

Scrie acum eseul de la bacalaureat despre această operă: subiectul al III-lea, fără cronometru. Cu un cont gratuit îl primești notat după barem, pe fiecare criteriu.

sau rezolvă gratuit un subiect întreg

La bacalaureat

subiectele CNCE
CNCE nu numește opere: subiectul al III-lea cere „un text studiat” al unui autor sau un tip de text. Iată subiectele din 2021–2026 la care poți scrie despre această operă, așa cum le-a formulat CNCE.

CNCE nu numește opera în subiect: nuvela poate fi folosită atunci când se cere o nuvelă studiată. La profilul real, subiectul din iunie 2021 și cel din iunie 2024 au cerut particularități ale unei nuvele: două trăsături de încadrare, două episoade relevante pentru temă și două elemente de structură, compoziție sau limbaj. La profilul umanist, în aceleași sesiuni, s-a cerut construcția unui personaj dintr-o nuvelă: statutul social, psihologic și moral, o trăsătură ilustrată prin două episoade și două elemente de construcție. Caragiale nu a fost numit ca autor în subiectul al III-lea din 2021–2026.

Pentru un eseu de cel puțin 400 de cuvinte ai nevoie de încadrare, adică realism cu elemente naturaliste sau nuvelă psihologică, ilustrată prin două trăsături. Ai nevoie și de două episoade bine alese: noaptea mărturisirii și a plecării la război din partea I și întâlnirea din noaptea de viscol din partea a III-a. Ca elemente de structură poți folosi simetria „legat butuc”, gradația celor trei apariții ale fratelui, laitmotivul și stilul indirect liber. Pentru personaj, Stavrache și lăcomia lui sunt alegerea cea mai sigură.

Capcane frecvente: rezumatul în locul analizei, confuzia dintre frați, ideea că popa Iancu chiar a murit și formula «tema și viziunea», folosită ca și cum ar fi întregul eseu.

Cel mai recent subiect · 2024, iunie · profil real

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unei nuvele studiate. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea nuvelei studiate într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică; – comentarea a două episoade/secvențe semnificative pentru tema nuvelei studiate; – analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevante pentru nuvela studiată (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.). Notă Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Așa se notează eseul: câte 6 puncte pentru fiecare dintre cele trei repere și 12 puncte pentru redactare, care se acordă doar pentru minimum 400 de cuvinte.

  • Precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice în care se încadrează textul0–2 p
  • Numirea a două trăsături ale perioadei, ale curentului sau ale orientării precizate (câte 1 punct)0–2 p
  • Evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului (câte 1 punct)0–2 p
  • Precizarea temei textului0–2 p
  • Comentarea primei secvențe relevante pentru tema textului (episod, scenă, imagine sau idee poetică)0–2 p
  • Comentarea celei de-a doua secvențe relevante pentru tema textului0–2 p
  • Analiza primului element de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevant pentru tema textului0–3 p
  • Analiza celui de-al doilea element de structură, de compoziție și/sau de limbaj, relevant pentru tema textului0–3 p
  • Redactare: existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere0–1 p
  • Redactare: logica înlănțuirii ideilor0–1 p
  • Redactare: abilități de analiză și de argumentare0–3 p
  • Redactare: utilizarea limbii literare0–2 p
  • Redactare: ortografia0–2 p
  • Redactare: punctuația0–2 p
  • Redactare: așezarea în pagină, lizibilitatea0–1 p

Fără cronometru. Cu un cont gratuit îl primești notat după barem, pe fiecare criteriu.

Scrie eseul în acest test

La bacalaureat, profil real

Particularități ale textului studiat · 2

  1. 2024, iunie · cere tipul de text

    Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unei nuvele studiate.

    Scrie eseul în acest test

  2. 2021, iunie · cere tipul de text

    Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unei nuvele studiate.

    Scrie eseul în acest test

La bacalaureat, profil umanist

Construcția unui personaj · 2

  1. 2024, iunie · cere tipul de text

    Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

    Scrie eseul în acest test

  2. 2021, iunie · cere tipul de text

    Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

    Scrie eseul în acest test
Rezolvă gratuit un subiect de bacalaureat la română

Despre autor

I.L. Caragiale (1852–1912) este unul dintre cei 17 autori canonici ai programei de bacalaureat. Este cunoscut mai ales pentru comedii, precum «O scrisoare pierdută», și pentru schițe, dar a scris și nuvele, între care «În vreme de război» și «La hanul lui Mânjoală», ambele apărute întâi în «Gazeta Săteanului».

În subiectul al III-lea de la bacalaureat, din 2021–2026, Caragiale nu a fost numit ca autor. Opera lui poate fi folosită prin tipul de text cerut: comedia sau textul dramatic, pentru «O scrisoare pierdută», și nuvela, pentru «În vreme de război» și «La hanul lui Mânjoală».

Greșeli frecvente

unde se greșește
  • Popa Iancu nu moare în război. Scrisoarea despre moartea lui se dovedește, la final, „o glumă”, iar el se întoarce viu.
  • Stavrache nu moare la final. Înnebunește, este legat de cei doi călători și începe să cânte popește.
  • Stavrache este fratele mai mare, iar Iancu este fratele mai mic. Nu inversa rolurile.
  • Jaful de la casa popii nu a fost real. A fost o înscenare a popii, ca să nu fie bănuit.
  • Nu scrie că Stavrache este un om bun, care și-a salvat fratele din dragoste. Textul arată că gândul lui este averea: nu se bucură de veștile bune și merge la avocat imediat după vestea morții.
  • Nu scrie că subiectul CNCE a cerut «În vreme de război». Subiectul cere o nuvelă studiată sau un personaj dintr-o nuvelă, iar tu alegi opera și o numești în eseu.

Întrebări și răspunsuri

  1. 1.Care este rezumatul nuvelei «În vreme de război» pe părți?+

    R.:Partea I prezintă prinderea tâlharilor, mărturisirea popii Iancu, plecarea lui la război sub alt nume și scrisorile de pe front, ultima anunțând că a murit. Partea a II-a arată cum Stavrache intră în stăpânirea averii și cum fratele începe să-i apară în vise și vedenii. Partea a III-a cuprinde întoarcerea reală a fratelui, într-o noapte de viscol, și nebunia hangiului. Rezumatul complet este mai sus.

  2. 2.Cum îl caracterizez pe Stavrache?+

    R.:Începe cu statutul social, de hangiu înstărit și frate mai mare. Continuă cu statutul psihologic, de om calculat, care devine apoi obsedat și înnebunește, și cu statutul moral, de om lacom și fățarnic. Alege o trăsătură, de exemplu lăcomia, și ilustreaz-o prin discuția cu avocatul și prin scena cu fetița sau prin întâlnirea finală. Încheie cu două elemente de construcție, de exemplu laitmotivul și stilul indirect liber.

  3. 3.Ce fel de nuvelă este «În vreme de război»?+

    R.:Este citită de obicei ca nuvelă psihologică, realistă, cu elemente naturaliste. Este realistă prin verosimilitatea mediului și a întâmplărilor, psihologică pentru că urmărește obsesia și conflictul interior al hangiului, iar naturalistă prin descrierea aproape medicală a crizei de nebunie. În eseu, ilustrează fiecare trăsătură cu un episod din text.

  4. 4.Care este tema nuvelei și cum scriu despre «tema și viziunea»?+

    R.:Tema este lăcomia care duce la obsesie și nebunie. Formula «tema și viziunea despre lume» vine dintr-un model mai vechi de eseu. Subiectele din 2021–2026 cer particularități ale textului, iar tema intră în reperul al doilea, cu două episoade relevante, de exemplu discuția cu avocatul și întâlnirea finală.

  5. 5.Ce înseamnă întrebarea „Gândeai c-am murit, neică?”?+

    R.:Este întrebarea pe care fratele i-o pune hangiului în vedenie și în vis. Ea arată frica lui Stavrache că fratele este viu și îi va cere averea. La întoarcerea reală, Iancu spune aproape același lucru, „Mă credeai mort nu-i așa?”, iar visul devine realitate.

  6. 6.De ce se numește nuvela «În vreme de război»?+

    R.:Pentru că întâmplările încep în timpul războiului din 1877–1878. Războiul îi permite popii să scape de ocnă și hangiului să moștenească averea. Titlul are și o nuanță ironică: lupta cea mai grea nu are loc pe front, ci în mintea lui Stavrache, între lăcomie și frică.

  7. 7.Pot scrie despre «În vreme de război» dacă subiectul cere o nuvelă?+

    R.:Da. Când subiectul cere particularități ale unei nuvele studiate sau un personaj dintr-o nuvelă, poți alege această operă, la fel ca «Moara cu noroc» sau «Alexandru Lăpușneanul». Numește opera și autorul de la început și urmează exact reperele din subiect, deoarece fiecare valorează șase puncte.

Opere înrudite

Toate operele pentru bacalaureat

Ortografia citatelor

Nicio ediție liberă de drepturi a acestei opere nu e tipărită cu ortografia de azi. Am transcris textul literă cu literă după ediția numită și l-am trecut în ortografia de azi prin regulile de mai jos, aplicate la fel textului și fiecărui citat, ca să poată fi verificat după tipar.

Textul: I. L. Caragiale, «Opere», vol. I, «Nuvele și schițe», ediție îngrijită de Paul Zarifopol, București, Cultura Națională, 1930 (ortografia din 1904–1932)

RegulaExemplu
ş, ţ (cu sedilă) → ș, ț (cu virgulă): aceeași literă, în altă codificareşi ţară → și țară
á, é, í, ó, ú (accentul ascuțit pe vocala accentuată) → a, e, i, o, u: accentul nu se mai scriefierbínțeală, dormí → fierbințeală, dormi
à, è, ì, ò, ù (accentul grav pe vocala accentuată) → a, e, i, o, u: accentul nu se mai scriepăreà, venì, văzù → părea, veni, văzu
s înainte de b, d, g, v → zsgomot, isvor, răsbună → zgomot, izvor, răzbună
apostroful unui cuvânt scurt scris după spațiu → cratimă, lipit de cuvântul dinainte — afară de cazul în care e legat deja de cuvântul următorși 'mi, până 'n, nu 'mi-ar → și-mi, până-n, nu mi-ar
apostroful dintre două litere → cratimăs'a, într'o → s-a, într-o
sînt, sîntem, sînteți (și sânt, sântem, sânteți) → sunt, suntem, suntețisînt, sântem → sunt, suntem
I la începutul câtorva cuvinte scurte, unde tiparul nu avea Î mare: In, Il, Ii, Imi, Iți, Iși, Intre, Intr’o, Insă, Incă, Inainte, Inapoi, Impreună, Intâi, Indată, Incet → Î — doar în aceste cuvinte; altele («Insula», «Intră», «Iată») rămân cum suntIn casă, Intr’o zi, Incă → În casă, Într-o zi, Încă
î în interiorul cuvântului → â — nu la începutul și nici la sfârșitul cuvântului, nici după un prefix (ne-, re-, pre- …)cînd, neîntrerupt → când, neîntrerupt

Cuvinte pe care regulile nu le pot rezolva singure, trecute unul câte unul: trebue → trebuie; dela → de la; bănuelile → bănuielile; pue → puie; câți-va → câțiva; inimă-rea → inimă rea; d-l → dl.

Surse

Pagina aceasta e scrisă de noi, nu de CNCE. Stare la 23 octombrie 2026.

23 octombrie 2026

Ultimul subiect.

Verifică-te pe un subiect adevărat de bacalaureat la limba română: subiectele CNCE din 2021–2026, cu baremul și cu eseul corectat după criteriile oficiale.