«Lacustră» de G. Bacovia — comentariu, tema, figuri de stil (bacalaureat)

De multe nopți plouă fără oprire. Eul liric aude ploaia ca pe un plâns al materiei și, singur, se gândește la locuințele lacustre, casele de lemn pe stâlpi din preistorie. În a doua strofă se închipuie dormind într-o asemenea casă, pe scânduri ude: un val îl izbește în spate, iar el tresare cu teama că nu a ridicat podul care leagă casa de mal.

A treia strofă lărgește spaima: timpul pare să se fi întors în urmă, iar stâlpii grei ai casei se prăbușesc din cauza ploii. Ultima strofă reia prima, cu o singură schimbare: eul liric nu mai aude doar plânsul materiei, ci tresare mereu și așteaptă.

Eul liric vorbește la persoana I, la prezent: aude, este singur, tresare, simte. El nu se adresează nimănui; poezia este un monolog al unei stări de neliniște, iar singurătatea, mărturisită direct în versul 3, revine în versul 15.

Situația lirică pornește de la un fapt simplu, o ploaie care nu se mai oprește, și trece într-o viziune: eul liric se închipuie într-o locuință lacustră, dintr-o vreme preistorică, unde se simte expus și amenințat. Este o stare de nevroză și de așteptare, nu o întâmplare.

Poezia pornește de la o ploaie fără sfârșit, motiv frecvent la Bacovia, și o transformă într-o stare: monotonia, singurătatea și neliniștea. Ploaia nu e descrisă, ci auzită, iar sunetul ei se leagă de un plâns al materiei. Așa lucrează simbolismul: o senzație sugerează o stare sufletească, iar senzațiile se amestecă între ele.

Locuințele lacustre aduc o dublă evadare, în spațiu și în timp, dar nu una salvatoare. Casa de pe stâlpi, înconjurată de apă, este un adăpost fragil; podul lăsat, valul care izbește și stâlpii care se prăbușesc arată că eul liric nu mai are nicio protecție. Golul istoric sugerează că omul modern nu a scăpat de spaimele omului de la începuturi.

Compoziția circulară întărește impresia de prizonierat. Ultima strofă reia prima, iar singura schimbare, tresăririle și așteptarea, arată că starea s-a adâncit. Poezia nu se încheie cu o rezolvare, ci cu aceeași ploaie și același gând, ca o obsesie.

«Lacustră» face parte din primul volum al lui G. Bacovia, «Plumb», apărut în 1916. Volumul a avut o a doua ediție în 1924, la Râmnicu Sărat, iar în 1929 a fost retipărit în volumul «Poezii».

Pagina citește poezia după o retipărire din timpul vieții poetului: revista «Gândirea» a publicat-o la 5 decembrie 1923, la pagina 163, sub titlul «Din volumul Plumb de G. Bacovia», imediat după poezia «Plumb». O scanare a volumului din 1916 nu am găsit, așa că nu știm dacă textul de acolo diferă în vreun cuvânt.

Tipăritura din 1923 scrie după regulile vremii, de exemplu «par’că» și «dela». Textul din manualul tău are ortografia de azi și poate avea altă punctuație; în eseu, citează textul pe care l-ai studiat.

George Bacovia (numele adevărat: George Vasiliu) s-a născut în 1881 la Bacău și a murit în 1957 la București. «Lacustră» face parte din primul lui volum, «Plumb», din 1916. Programa de bacalaureat îl numără printre autorii canonici, ca poet al simbolismului românesc.

Între 2021 și 2026, subiectul al III-lea a cerut de trei ori, la profilul real, un text poetic aparținând lui Bacovia; «Lacustră» este una dintre poeziile pe care le poți alege.