«Cel mai iubit dintre pământeni» de Marin Preda — rezumat, personaje, eseu (bacalaureat)

Romanul începe în celula în care Victor Petrini își așteaptă procesul, cu o meditație despre moarte: în natură, spune el, moartea e un lucru firesc, iar spaima de ea vine de la oameni. De aici pornește întreaga carte. Un prieten al lui, fost judecător, care acum îi este avocat, l-a sfătuit să-și scrie în amănunt povestea și să i-o încredințeze, ca s-o poată folosi la proces.

Petrini scrie la persoana I, așa că tot ce afli vezi prin ochii lui: naratorul nu știe tot, ci își amintește, judecă și se judecă. Scrisul devine pentru el o eliberare, un fel de a se înțelege pe sine după tot ce a trăit.

Mai întâi se întoarce la adolescență. A fost un tânăr dur și răzvrătit, care și-a pierdut devreme credința în Dumnezeu. Mama lui, credincioasă, se teme de păcat, iar el o întreabă ce înseamnă păcatul și îi reproșează că s-a căsătorit fără iubire. Față de tatăl lui simte o distanță: cei doi trăiesc după valori diferite. Tânărul vrea să se afirme în filosofie.

Din anii tinereții vin și primele iubiri, cu Nineta Romulus și cu Căprioara. Un studiu le socotește doar un început: amândouă se sfârșesc fără împlinire și pregătesc cele două mari iubiri ale romanului, Matilda și Suzy.

După război, Petrini predă filosofia la universitatea dintr-un oraș din Transilvania. Trăiește printre intelectuali: criticul literar Ion Micu, prietenul lui, și Petrică Nicolau, alt prieten. Cu ei discută despre idei, cărți și vremurile care vin, în capitole care seamănă adesea cu niște eseuri.

Petrini se îndrăgostește de Matilda, soția lui Petrică Nicolau, o femeie frumoasă și atrăgătoare, membră de partid. Ea se desparte de Nicolau și se căsătorește cu Petrini, iar cei doi au o fetiță. La început iubirea pare o mare bucurie, dar curând se strică: Matilda trece fără tranziție de la tandrețe la ură, iar Petrini nu mai înțelege femeia pe care o iubește. Marta Petreu a văzut în căsnicia lor un infern al singurătății în doi.

În aceiași ani, Petrini lucrează la un eseu despre epoca lui, pe care îl intitulează «Era ticăloșilor». De-a lungul romanului îl preocupă și o lucrare despre o nouă gnoză, care să-l elibereze pe om de teama în fața universului, sprijinindu-se pe descoperirile științei.

Viața lui Petrini se rupe dintr-odată. Totul pornește de la o scrisoare în care un singur cuvânt nevinovat, ordonanțe, este citit de anchetatori ca semn al unei conspirații. Petrini este arestat, bănuit că face parte dintr-o organizație subversivă, nu din cauza manuscrisului «Era ticăloșilor».

Ancheta este un șir de interogatorii care devin pentru el o tortură psihică. Petrini înțelege repede că anchetatorii nu caută adevărul: vor doar să obțină dovezi, iar o anchetă odată pornită nu are voie să dea greș.

Condamnat, ajunge la muncă silnică, apoi în mina de plumb de la Baia Sprie, unde trebuie să lupte pentru supraviețuire. În detenție, un gardian care îl urăște pentru că este intelectual vrea să-l ucidă. Petrini scapă ucigându-l el pe gardian. Fapta rămâne nedescoperită și nepedepsită: este prima crimă a lui Petrini, despre care nimeni nu află.

Când iese din închisoare, Petrini nu se mai poate întoarce la universitate: lumea academică s-a schimbat, iar trecutul de deținut politic îi închide drumul spre orice catedră. Fostul filosof ajunge să lucreze într-o echipă de deratizare, care stârpește șobolanii orașului. Aici trăiește umilința unei lumi sărace și aspre, dar și scene de un comic irezistibil, alături de colegi ca Vintilă, Bacaloglu și Calistrat.

Căsnicia cu Matilda nu mai poate fi refăcută. După întoarcerea lui, Matilda cere divorțul și îl părăsește pentru un om al regimului, Mircea.

Mai târziu, după o vreme în care lucrează ca strungar, situația lui se îndreaptă: devine contabil la întreprinderea Oraca.

La Oraca o cunoaște pe Suzy Culala, o colegă. Cu ea, Petrini trăiește o iubire liniștită și firească, după chinul căsniciei cu Matilda. Suzy pare discretă și supusă, iar Petrini crede că a găsit în sfârșit iubirea pe care o căuta.

Liniștea nu durează. Fericirea lor e curmată de o confruntare violentă, în care Petrini ucide un om. Fapta este judecată ca omor în legitimă apărare, iar Petrini este condamnat a doua oară. Un studiu leagă această prăbușire de lipsa de sinceritate a lui Suzy, care ascunde mai mult decât arată.

De data aceasta, Petrini ajunge în închisoare pentru o faptă pe care chiar a săvârșit-o. În această a doua celulă își scrie mărturisirea, cea pe care o citești de la începutul romanului.

La capătul manuscrisului, Petrini își recitește paginile. Îl uimește cât de multă brutalitate a pus în ele, dar înțelege că numai așa a putut scăpa de povara celor trăite. Scrisul a fost pentru el un act de salvare.

Ultimele pagini îl arată după ce și-a ispășit pedeapsa, întors în viața de zi cu zi. Regăsirea cu Suzy nu durează: la scurt timp după ce iese din închisoare, ea îl părăsește.

După patru iubiri eșuate, cu Nineta, Căprioara, Matilda și Suzy, Petrini ajunge la o concluzie pe care o spune cu cuvintele apostolului Pavel din Epistola întâi către Corinteni: fără dragoste, nimic nu are valoare. Romanul care începuse cu un gând despre moarte se încheie astfel cu un gând despre iubire.