«Ion» de Liviu Rebreanu — rezumat pe capitole, personaje, eseu (bacalaureat)

Romanul începe cu un drum: „Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba” se desprinde un drum alb, care trece Someșul pe un pod vechi de lemn, străbate satul Jidovița și, după ce ocolește Râpele Dracului, intră în Pripasul „pitit într-o scrântitură de coline”. La marginea satului stă o cruce strâmbă, cu un Hristos de tinichea. Este duminică, e cald, iar satul pare pustiu: prima casă este a învățătorului Zaharia Herdelea, apoi vine casa lui Alexandru Glanetașu. Toată lumea e la horă.

Hora se ține în curtea văduvei lui Maxim Oprea, mama Floricăi, cu lăutarii Briceag, Holbea și Găvan. Bărbații stau deoparte, după avere: primarul și fruntașii satului într-un loc, iar Glanetașu, sărac și sfios, pe margine. Ion joacă cu Ana, fata lui Vasile Baciu, deși o vede pe Florica mai frumoasă ca oricând. Naratorul spune limpede de ce: „Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe...” Ion o ia pe Ana în spatele șurii, sub un nuc, și o sărută. Îi vede Ilie Onu, frate de cruce cu George Bulbuc, căruia cei doi tați i-o promiseseră pe Ana.

Sosesc preotul Belciug și familia Herdelea, iar Ilie spune în gura mare că Ion e sub nuc cu Ana. Vasile Baciu, beat, i-l arată preotului pe George drept viitor ginere, apoi află de la George că fata e cu Ion și îl insultă în fața satului, numindu-l golan și hoț. Ion se stăpânește, fiindcă Baciu e beat și e tatăl Anei, dar rușinea îl roade. Îi ia pe lăutari, tocmiți de George, și pleacă la cârciuma lui Avrum.

La cârciumă, Ion bea cu Titu Herdelea, fiul învățătorului, și se jură că se va răzbuna pe George, pe care îl crede vinovat de umilință. Noaptea, George refuză să plătească muzica, se iau la bătaie, iar Ion îl doboară cu un par smuls din gardul lui Avrum. Mulțumit, trece pe lângă casa lui Baciu, se uită la grajduri și la ogradă și se bucură ca și cum toate ar fi ale lui. Ana îl așteaptă la poartă și îl strigă încet, dar el nu o aude.

Luni, în zori, ne aflăm în casa Glanetașilor. Ion doarme vara în podul grajdului, lângă singura lor vacă. Naratorul povestește istoria familiei: Zenobia adusese zestre o livadă mare, dar Glanetașu, leneș și băutor, a vândut-o bucată cu bucată. De când Ion a devenit stâlpul casei, n-au mai vândut nicio brazdă, iar datoriile s-au plătit. Ion pleacă să cosească fâșia rămasă, lângă locul cumpărat cândva de Toma Bulbuc de la tatăl lui.

De pe deal, Ion privește hotarul satului, împărțit în mii de parcele, și simte chemarea pământului: „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l.” Se simte mic ca un vierme și suspină: „Cât pământ, Doamne!...” Apoi, sprijinit în coasă, se simte crescând, ca un stăpân. Îl doare însă că el stăpânește doar „două-trei crâmpee”. Naratorul explică patima lui: „Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil.” Fusese elevul cel mai iubit al lui Herdelea și ajunsese la școala cea mare din Armadia, dar după două luni a lăsat-o, pentru că îl trăgea inima la pământ.

Ana trece pe lângă el cu mâncare pentru tatăl ei; Ion o găsește slabă și urâtă, dar își spune că ar fi un prost să-și piardă norocul pentru niște vorbe. Vine apoi Florica, pe care o sărută. Aflăm și povestea lui Vasile Baciu: fusese și el sărac și se însurase cu o fată urâtă, dar bogată, pe care a ajuns s-o iubească pentru că ea însemna pământurile și casa. Nevasta i-a murit, iar acum îl urăște pe Ion tocmai pentru că seamănă cu el la tinerețe și îi vrea averea.

Satul vorbește despre bătaie. Toma Bulbuc se plânge preotului, care promite să-l mustre pe Ion de la amvon. Familia Herdelea ține cu Ion; Titu, poet fără slujbă, își petrece timpul printre femei și versuri. Seara, în pridvorul învățătorului, doamna Herdelea îl apără pe Ion în fața lui Baciu și a lui Belciug, iar de atunci preotul îl socotește pe Herdelea dușman. Mai târziu, la poarta familiei Herdelea, întrebat de Laura dacă o iubește pe Ana, Ion privește pământurile adormite și oftează că trebuie s-o ia.

Preotul Belciug, văduv de tânăr, bolnăvicios și încăpățânat, strânge bani pentru o biserică nouă. Duminică îl numește pe Ion din amvon drept capul tuturor relelor din sat. Ion, rușinat, bea toată ziua la Jidovița, se laudă că o va lua pe Ana în ciuda preotului și este bătut. A doua zi înțelege că, oricât ar munci, istețimea nu-i folosește la nimic fără pământ. Îl roade gelozia pe George, care o curtează acum pe Ana, iar într-o seară îi promite Floricăi că o va lua de nevastă.

Familia Herdelea are necazurile ei. Învățătorul predă la o școală de stat, unde se cere limba maghiară, iar casa lui stă pe un loc al bisericii, primit doar cu vorba de la Belciug, fără act. Laura, fata cea mare, primește scrisori de la George Pintea, student la teologie, deși îl iubește pe Aurel Ungureanu, student la medicină. Pintea o cere de soție fără zestre, iar Laura refuză la început.

Toamna, după o vară întreagă de muncă la alții, Ion merge seară de seară la Florica, dar gândul îl duce mereu în altă parte: „Dragostea nu ajunge în viață... Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.” Zenobia află că Florica și mama ei spun prin sat că Ion a cerut-o de nevastă și se înfurie, iar el aproape o lovește și îl învinuiește pe tată că i-a băut pământul. La arat, Ion mută hotarul și ia câteva brazde din locul lui Simion Lungu, care fusese cândva al lor; se bat, iar Simion îl dă în judecată.

După o reuniune a fetelor din Armadia în casa învățătorului, pe drumul spre Jidovița, Aurel Ungureanu îi spune Laurei că Pintea este un băiat foarte bun, iar speranțele ei se prăbușesc. Titu o curtează pe Roza Lang, soția învățătorului din Jidovița. Pe drum, sub Râpele Dracului, Ion i se destăinuie lui Titu: „Trebuie să iau pe fata lui Vasile Baciu, domnișorule!” Titu îi spune că, dacă Baciu nu i-o dă de bunăvoie, trebuie să-l silească, iar Ion pleacă cu un plan. Laura acceptă, în cele din urmă, să se mărite cu Pintea.

George o curtează acum pe Ana în fiecare seară, iar Baciu promite nunta pentru iarnă. Ana este o fată singură, fără mamă, bătută de tată, care se gândește uneori la moarte. Ion vine la poarta ei, dar nu intră: știe că trebuie să lucreze cu răbdare și cu viclenie ca să-l învingă pe Baciu.

La judecătoria din Armadia, Ion și Simion Lungu se împacă afară; intrând, Ion trece pe lângă birourile cărții funduare și se gândește că aici va veni cândva să i se scrie pământurile lui Baciu pe nume. Procesul merge totuși mai departe: Belciug, martor, vorbește ungurește cu judecătorul, iar Ion primește două săptămâni de închisoare. Herdelea promite să scrie o plângere la ministru împotriva judecătorului.

George Pintea sosește în vizită, iar la balul din Armadia el și Laura hotărăsc logodna pentru luna următoare. Ion, vizitiul trăsurii împrumutate de la preot, privește petrecerea domnilor și își spune că toate acestea nu plătesc cât o ceapă degerată; gândul îl duce la pământ. Herdelea scrie plângerea, iar Laura o copiază, ca să nu fie recunoscut scrisul. La un chef din Jidovița, profesorul Spătaru îl ocărăște pe solgăbirăul Chițu, român renegat, iar Titu își petrece noaptea la Roza Lang.

Înainte de Crăciun, într-o noapte cu zăpadă, Ana îl primește pe Ion în casă, cât timp Baciu doarme beat. Pe cuptor, Ion o face a lui. Baciu se trezește pe jumătate, crede că e George și adoarme la loc. La poartă, Ana îi spune că se teme să nu fi rămas grea, iar Ion abia își stăpânește bucuria. George, ascuns în șanț, l-a văzut pe Ion intrând și ieșind și a auzit vorbele Anei.

Înainte de Crăciun, în sat se taie porcii; Ion, care până acum se rușinase că ei nu au porc, simte că se apropie belșugul și îi povestește lui Titu ce a făcut. La Herdelea, de sărbători, se pregătește logodna Laurei; învățătorul se împrumută la bancă pentru trusou, iar bătrânul Pintea, preot și el, acceptă, fără bucurie, o noră fără zestre.

Spre sfârșitul câșlegilor, satul vorbește că Ana e însărcinată. Baciu crede la început că e vorba de George și se bucură. Ana se simte o jucărie în mâinile lui Ion, care o ocolește și pleacă la tăiat lemne în munții Bârgăului. Între timp, o anchetă a ministerului cercetează plângerea împotriva judecătorului; Herdelea se sperie și îl pune pe Ion să jure că va spune că a scris-o un domn de la Bistrița.

George îi spune lui Baciu că nu s-a atins niciodată de Ana și că a văzut pe altul ieșind noaptea din casă. Baciu înțelege și o bate pe Ana crunt, în zăpadă. Ion ascultă din ograda lui, mulțumit, spune că Baciu bine îi face, iar doamna Herdelea îl numește ticălos. Apoi Baciu o trimite pe Ana să se înțeleagă cu Ion. El mănâncă liniștit, îi cântărește burta cu o privire triumfătoare și îi spune: „Apoi dacă te-a trimis pe tine, rău te-a trimis”. Vrea să vorbească numai cu Baciu, pentru că, spune el, nu se face învoială fără tocmeală. Câteva săptămâni mai târziu îi spune lui Baciu că acum nu mai vrea el, iar Baciu o bate din nou pe Ana.

Titu ajunge la notarul Friedman din Gargalău, un sat unguresc, unde românii stau la margine și copiii sunt învățați numai ungurește. Aici se trezește în el sentimentul național, se ceartă cu notarul și este dat afară.

Ion amână învoiala și se bucură că totul atârnă de voința lui. Își bate tatăl, care îl sfătuise să se învoiască. Chemat la anchetă, îl numește imediat pe Herdelea drept autor al plângerii, iar învățătorului îi spune că nu o mai ia pe Ana. Belciug, aflând că Herdelea a scris plângerea, trece de partea lui Ion și îi cheamă pe cei doi țărani să se împace, gândindu-se și la biserica nouă. Urmează trei ore de tocmeală fără folos: Baciu nu vrea să dea nimic cât trăiește, Ion vrea totul. Abia cu două săptămâni înainte de Paști se învoiesc: Ion primește ca zestre toate pământurile și casele, care urmează să fie scrise pe numele tinerilor după nuntă.

Herdelea află că ancheta l-a scos curat pe judecător și că o firmă îl dă în judecată pentru mobila salonului; subinspectorul Horvat îi controlează școala. Ion vine să-și ceară iertare și îl roagă să-i fie naș. Laura se mărită cu Pintea, la Armadia, cu șase preoți la cununie.

Nunta lui Ion durează trei zile. În drum spre notar, Ion stă cu genunchii lipiți de ai Floricăi, pe care Ana și-o alesese druștă; ieșind de la notar, se gândește o clipă să fugă în lume cu ea, dar își răspunde singur: „Și să rămân tot calic... pentru o muiere!...” La masă, Florica joacă în locul miresei însărcinate, iar Ion îi spune că numai pe ea o iubește. Ana plânge. Baciu, beat, îi strigă ginerelui că o să-i dea el pământ, iar a treia zi își spune în gând că ginerele va vedea cine este Vasile Baciu. Aici se încheie prima parte a romanului.

Mobila lui Herdelea este scoasă la licitație; Belciug cumpără masa de nuc, iar a doua zi, când vine s-o ia, doamna Herdelea îl alungă țipând și îl amenință cu mătura.

Ion umblă mândru prin sat și vorbește numai despre pământ, dar socrul nu vrea să treacă nimic pe numele lui: îi dă cinci pământuri să le muncească și spune că restul va fi al lui după moarte. Ion înțelege că s-a cununat înainte să vadă actele. Zenobia o ocărăște pe noră. Ion o trimite pe Ana să-l înduplece pe Baciu, care o bate, iar apoi o lovește și el, crezând că s-a înțeles cu tatăl ei; Ana își plânge norocul.

Titu trece printr-o criză și caută un rost în viață. Moare deputatul ținutului, iar la alegeri candidează avocatul român Victor Grofșoru împotriva bancherului Bela Beck, omul guvernului. Herdelea, dat în judecată pentru plângerea scrisă în numele lui Ion, primește o scrisoare de la subinspectorul Horvat și hotărăște să lucreze pentru Beck, iar Titu îl acuză de trădare.

Bătrânul Dumitru Moarcăș, rudă a Zenobiei, este primit în casa Glanetașilor. Ion îi cere ajutorul nașului său, iar la Herdelea se ajunge la bătaie între Ion și Baciu. Acasă, Ion o alungă pe Ana cu cuțitul în mână. Ana stă în drum, se gândește la moarte și simte copilul mișcându-se. Ion o aduce înapoi, apoi, sfătuit de Belciug să-și ia avocat, o trimite din nou la tatăl ei.

Ziua alegerilor la Armadia: jandarmi, soldați, elevi care cântă «Deșteaptă-te, române», un țăran bătrân rănit de un jandarm. Herdelea votează cu Beck în huiduielile românilor, iar Beck câștigă la o diferență de cinci voturi. Titu pleacă subnotar la Lușca.

Ana stă la tatăl ei. Ion îl ia avocat pe Grofșoru, iar Baciu, speriat de proces, se împacă, prin Toma Bulbuc, la cârciumă: îi trece imediat jumătate din pământ și una dintre case. Ion o aduce pe Ana acasă, dar spune limpede că vrea tot pământul. Laura scrie o scrisoare lungă de la Vireag, parohia lui Pintea, unde românii nu mai vorbesc decât ungurește.

Stăpân pe multe pământuri, Ion o urăște tot mai mult pe Ana și o bate. Ea muncește ca o slugă. În toiul secerișului, ducând mâncare secerătorilor, Ana naște pe câmp, sub un măr pădureț. Zenobia taie buricul și spală copilul în pârâu. Este un băiat, Petre (Petrișor), botezat de Sânpetru. Ion e mândru, dar se înfurie la gândul că acum copilul îl leagă de Ana.

Cârciumarul Avrum, ruinat, se spânzură în șură, iar Ana se uită îndelung la mort, ca și cum ar vrea să-i citească taina pe față. La procesul de la Bistrița pentru plângerea împotriva judecătorului, Ion primește o lună de închisoare și amendă, iar Herdelea opt zile; învățătorul face apel și se teme că va fi suspendat.

Casa Herdelea e tristă: Laura vine în vizită rece și străină, iar bătrânii rămân singuri lângă foc. Ion încearcă să fie blând cu Ana, dar ea nu mai simte nimic. Bătrânul Dumitru Moarcăș, care ținea mult la copil, vorbește într-o după-amiază despre moarte și moare liniștit, zâmbind. Ana păstrează în minte chipul lui senin.

Într-o zi cu viscol, Baciu, speriat de proces, merge cu Ion la notarul Stoessel și îi dă de bunăvoie tot ce mai avea, pământuri și casă. La o cârciumă din Jidovița, Baciu îl blestemă pe ginere că l-a lăsat pe drumuri și îl apucă de gât, iar Ion îl doboară dintr-o lovitură. Herdelea este suspendat și înlocuit cu tânărul Nicolae Zăgreanu; avocatul Grofșoru îi oferă un post de funcționar.

Titu, la Lușca, vede cum sașii și românii se ceartă pentru imaș și hotărăște să treacă în România. Belciug refuză să-i dea lui Herdelea actul casei. Ion îl duce pe Titu cu căruța nouă și se laudă: „Tot pământul e al meu, domnișorule!” Titu se simte mic în fața lui și murmură: „Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă prețul adevărat vieții!”

Vine dezghețul. Într-o luni, îmbrăcat în haine de sărbătoare, Ion urcă la cel mai bun lot al său. Pământul dezvelit de zăpadă îi apare ca o fată frumoasă care și-a lepădat cămașa. Sfărâmă un bulgăre între degete: „Mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu.” Apoi, fără să-și dea seama, îngenunchează și sărută pământul. Se ridică rușinat, se uită împrejur să nu-l fi văzut cineva și se simte uriaș: „Se vedea acum mare și puternic ca un uriaș din basme care a biruit, în lupte grele, o ceată de balauri îngrozitori.” Scena dă titlul capitolului.

Familia Herdelea se mută la Armadia. Învățătorul lucrează la Grofșoru, iar Belciug renunță la procesul pe care i-l intentase doamnei Herdelea. Zăgreanu, noul învățător, o curtează pe Ghighi, fata cea mică.

Ion are acum tot pământul, dar simte un gol. Află că Florica se mărită cu George Bulbuc și i se pare că i s-a furat cel mai bun lot. La nunta lui George nu-și ia ochii de la Florica, iar Ana vede totul. Pe drum, spre casă, Ana îi spune: „Am să mă omor, Ioane!” Răspunsul lui o zdrobește: „Da omoară-te dracului că poate așa am să scap de tine!”

Belciug se îmblânzește față de Herdelea și îl privește cu neîncredere pe Zăgreanu, care îi silește pe copii să vorbească ungurește. Titu strânge bani pentru drumul în România.

Anei i-a rămas silă de tot. Se gândește la fețele liniștite ale lui Avrum și ale lui Dumitru morți. Merge zilnic în casa tatălui ei, iar satul spune că s-a smintit. Savista, oloaga satului, o avertizează în vorbe rupte că Ion o vrea pe Florica și că George îl va omorî. Ana își binecuvântează copilul, îl lasă lângă Glanetașu, apoi se spânzură în grajd, cu funia vițelului vândut ca să fie plătit avocatul. Zenobia o găsește și dă de veste.

În fața moartei, Ion se gândește mai întâi că Ana a făcut bine, apoi numai la copil. La înmormântare îngenunchează de o parte a sicriului, iar Baciu de cealaltă. Privirea socrului îi pune o întrebare: „Unde-s pământurile?... În pământ se duc toate pământurile...” Ion înțelege că averea lui ține acum doar cât trăiește copilul, iar Baciu îl avertizează să aibă grijă de nepot.

Herdelea este achitat la Curtea de Apel din Târgu-Mureș și repus în post, iar Ion își face luna de închisoare la Armadia, cu teama că i se poate întâmpla ceva copilului. Când iese, Petrișor e bolnav; după câteva zile moare. Baciu cere pământurile înapoi, iar Ion râde: ce e al lui rămâne al lui.

La examenul de la școală, inspectorul Horvat cere ca rugăciunea să fie spusă ungurește; Belciug refuză, iar inspectorul îi cere lui Herdelea să iasă la pensie. Preotul și învățătorul se împacă. Familia Herdelea merge la băile de la Sângeorz, unde rudele lui Pintea din România îl poftesc pe Titu la București și îi găsesc un loc la ziarul partidului.

Ion, slăbit de la moartea copilului, se gândește numai la Florica și se întreabă ce folos are pământul dacă cea pe care o iubește nu e a lui. La seceriș, sub același măr pădureț sub care născuse Ana, o oprește pe Florica și o face a lui. Ea îi spune că e prea târziu, dar Ion se jură că tot a lui va fi.

Ion vine zilnic la George, ca la un frate bun, iar de două ori pică la prânz, când acesta lipsește. Savista, pe care George a luat-o în casă, îi pândește și îi spune lui George, care hotărăște să-l omoare pe Ion dacă se adeverește.

Herdelea este silit să ceară pensionarea. Baciu află de la avocați că după moartea copilului pământul rămâne tatălui și crede că Ion a ucis-o pe Ana pentru avere. Belciug îi adună pe cei doi și pe fruntașii satului și hotărăște ca fiecare să păstreze ce are, cu o condiție semnată de amândoi: dacă mor fără urmași direcți, averea trece la biserică. Ion semnează, gândindu-se că se va recăsători și va avea copii.

Titu pleacă spre România, prin Sibiu, la adunarea Astrei. Înainte de plecare, Ion îi mărturisește că pământul nu mai are rost dacă nu are pentru cine să-l muncească și că nu vrea altă femeie decât pe Florica. Savista, prefăcându-se că doarme, aude cum Ion îi spune Floricăi că va veni duminică noaptea, când George trebuie să plece la pădure după lemne.

George se preface că pleacă, se întoarce și se culcă lângă Florica. Când Ion intră în ogradă și fluieră, George iese cu sapa nouă și lovește de trei ori în întuneric. Florica îl întreabă ce a făcut, iar el răspunde că l-a omorât.

Lovit, Ion își vede viața trecându-i prin minte și îi pare rău că pământurile lui vor rămâne ale nimănui. Se trezește în ploaie, își spune că moare ca un câine și se târăște până sub nucul bătrân de lângă gard. Dimineața este găsit acolo. Vin judecătorul, notarul și medicul, care face autopsia; George mărturisește că l-a omorât pentru că venise la nevasta lui și este arestat.

Satul îl compătimește și îl laudă pe Ion, dar nici pe George nu-l ocărăște nimeni. Numai Baciu spune: „Dumnezeu nu bate cu bâta... Iacă, mi-a furat pământurile ș-acu l-a săturat Dumnezeu de pământ!...” Ion este înmormântat în curtea bisericii noi, iar averea lui trece la biserică, după înțelegerea semnată la preot. Belciug îi dă, în sfârșit, lui Herdelea actul casei, trecut pe numele lui Ghighi, iar Zăgreanu este numit învățător în Pripas. Titu scrie din București o scrisoare plină de deziluzii.

Toamna, biserica nouă este sfințită de episcop, cu zeci de preoți. Țăranii fac horă în aceeași curte ca la începutul romanului. Se zvonește că Florica e însărcinată cu Ion. Belciug îi spune lui Baciu că Ion merita moșia, pentru că o iubea. Seara, familia Herdelea pleacă spre Armadia; în fața casei lor goale, învățătorul îi spune lui Zăgreanu, urmașul lui: „Casa vă așteaptă s-o stăpâniți”.

Trăsura trece pe lângă crucea cu Hristosul de tinichea și iese pe același drum pe care am intrat: pe lângă Cișmeaua Mortului, prin Pădurea Domnească și Jidovița, peste podul de lemn, până se pierde în șoseaua cea mare. Satul a rămas același, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat: „Peste zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele.”