«Patul lui Procust» de Camil Petrescu — rezumat, personaje, eseu (bacalaureat)

Romanul începe cu trei scrisori pe care doamna T. i le trimite autorului. Autorul este el însuși un personaj al cărții: o cunoaște pe doamna T. și o îndemnase să scrie despre viața ei. La început îi propusese chiar să urce pe scenă, ca actriță. Doamna T. refuză să devină actriță sau scriitoare, dar scrie scrisorile.

În ele vorbește despre D., un bărbat care o iubește de foarte mulți ani, fără să fie iubit. Doamna T. nu poate răspunde iubirii lui și simte pentru el mai degrabă milă.

Vorbește și despre bărbatul pe care îl iubește ea și care a părăsit-o. Nu-i spune numele: în scrisori îl numește X. Povestește, între altele, cum, într-o călătorie cu trenul, l-a văzut pe X însoțit de o altă femeie și s-a ascuns ca să nu fie recunoscută.

Sub scrisori, în notele de subsol, autorul le comentează, explică ce nu se înțelege din ele și își spune părerile despre teatru și despre literatură. Prima notă, foarte lungă, este un mic eseu despre arta actorului. Tot în note, autorul precizează că întregul roman este ficțiune. Criticii au numit această strângere de scrisori, jurnale și note, după o expresie a autorului, un «dosar de existențe».

Partea a doua, mult mai lungă, este caietul lui Fred Vasilescu, pe care autorul îl rugase și pe el să-l scrie, cu cât mai multe fapte și amănunte. Titlul caietului este «Într-o după-amiază de august».

Fred, fiul bogatului industriaș Tănase Vasilescu, aviator și om de lume, care se pricepe la eleganță, își petrece o după-amiază de august în casa Emiliei Răchitaru, o actriță fără talent. Nu ține la ea. O privește cu răceală și cu ironie și le spune ei și surorii ei, Valeria, complimente pe care nu le crede.

În joacă, Emilia îi arată un pachet de scrisori pe care îl păstrează, cu o fotografie deasupra. Fred recunoaște chipul din fotografie: scrisorile sunt de la George Demetru Ladima, un poet și gazetar pe care îl cunoscuse și care se sinucisese de curând.

Fred citește toate scrisorile, una după alta. Emilia le comentează pe fiecare și spune, fără jenă, cu cine era ea în vremea în care le primea. Lectura îl tulbură pe Fred: în drama lui Ladima își regăsește propria poveste, iar amintirile lui despre doamna T. se trezesc una după alta. Romanul trece astfel, în același caiet, de la după-amiaza de la Emilia la trecutul lui Ladima și la trecutul lui Fred.

Ladima este un poet cu idei înalte și un gazetar cinstit, care nu scrie decât ce gândește. Scrie articole în ziarul «Veacul» și ajunge o vreme să conducă un ziar politic. Pentru Nae Gheorghidiu și Tănase Vasilescu, oamenii politici și de afaceri care se folosesc de el, Ladima este însă doar un om de paie, iar cu orgoliul și cinstea lui ajunge să-i incomodeze.

În scrisorile către Emilia, scrise cu cerneală violetă, Ladima o vede bună, delicată și talentată. O laudă pentru rolurile ei și își închipuie, alături de ea, un cămin liniștit. Emilia nu-l iubește: îl găsește naiv și posomorât și are, în același timp, alți bărbați, între care chiar Nae Gheorghidiu.

Încet, Ladima își dă seama de cine este ea, dar nu se poate desprinde. Rămâne apoi fără slujbă și fără bani. Spre sfârșit, într-o scrisoare, îi mărturisește Emiliei că ce simte pentru ea nu mai este iubire, ci o atracție oarbă, ca a unui somnambul pentru lună.

În cele din urmă, Ladima se împușcă. Asupra lui se găsesc bani împrumutați, iar criticii observă că face totul ca nimeni să nu afle adevăratul motiv. Romanul urmărește, ca într-o anchetă, cauza sinuciderii: vorbesc despre Ladima prietenii lui și procurorul care a cercetat moartea, iar pistele sunt mai multe și nu duc la un răspuns sigur. Poezia lui Ladima intitulată «Patul lui Procust» o dă autorul într-o notă de subsol.

Printre amintirile despre Ladima, Fred își povestește propria iubire. Legătura lui cu doamna T. începuse atunci când ea îi mobilase apartamentul. La început o tratase ca pe o femeie oarecare; abia apoi descoperise în ea o ființă cu totul deosebită, de o mare finețe și inteligență.

Iubirea îl schimbă: Fred spune că, lângă ea, a învățat să vadă lumea altfel, cu mai multe culori și înțelesuri decât înainte.

Totuși, Fred pune capăt legăturii, deși o iubește în continuare. Într-o noapte, oprit cu mașina în fața ferestrei ei, plânge. De ce a părăsit-o nu spune limpede nici el, iar criticii au propus mai multe explicații, fără ca vreuna să fie sigură. Nicolae Manolescu observă că nici după ce îi ascultăm pe amândoi, pe ea în scrisori și pe el în caiet, nu dezlegăm enigma iubirii lor.

Romanul se încheie cu două epiloguri: unul povestit de Fred, celălalt de autor. După-amiaza de la Emilia îl lasă pe Fred cu o întrebare la care se întoarce și mai târziu: de ce s-a sinucis Ladima.

Fred moare într-un accident de avion, iar romanul nu spune limpede de ce. Criticii au citit moartea lui în feluri diferite: unii, între care Adrian Pîrvulescu, au văzut în ea o sinucidere ascunsă sub un accident, iar Nicolae Manolescu spune doar că nu se poate exclude ca Fred să se fi sinucis.

În epilogul lui, autorul îi încredințează doamnei T. caietele lui Fred și încheie cu o reflecție despre sufletul omenesc, care, pe lângă instincte, își fabrică și iluzii. Romanul se oprește aici, fără să dezlege enigmele lui: de ce s-a sinucis Ladima, dacă Fred a vrut să moară și de ce s-au despărțit Fred și doamna T. Criticii au văzut în aceste două sfârșituri o pereche de enigme; Nicolae Manolescu observa că Ladima moare probabil din cauza unei femei care nu-l merita, iar Fred, poate, din cauza celei pe care a părăsit-o.