- Manole
- Statut social: meșterul care conduce lucrul la biserică, în fruntea a nouă zidari, și soțul Mirei. Statut psihologic: un om al calculului, care măsoară și socotește, dar și un creator stăpânit de patima de a clădi, pe care criticii o numesc demonie a creației. Statut moral: refuză multă vreme jertfa, pentru că ar fi o crimă, apoi o săvârșește și nu-și poate ierta fapta. Trăsătura care îl definește este conflictul interior dintre iubirea pentru Mira și patima creației. Primul episod relevant este începutul: aplecat peste planuri, Manole caută în socoteli cauza prăbușirii zidurilor și respinge jertfa. Al doilea este după zidire: vrea să dărâme biserica ca s-o salveze pe Mira, iar la sfârșit se aruncă de pe acoperișul bisericii.
- Mira
- Statut social: soția lui Manole; în baladă, personajul se numește Ana. Statut psihologic: veselă și luminoasă, cu o candoare de copil. Statut moral: apără viața și iubirea și se opune jertfei omenești, pe care o socotește o crimă. Criticul George Gană a numit-o cea mai pură figură din teatrul lui Blaga. Primul episod relevant este jocul din primul act: ca să-l înveselească pe Manole, se urcă pe spatele lui Găman și se joacă de-a biserica. Al doilea este venirea ei la locul jertfei: vine ca să împiedice crima și intră, ca într-un joc, în zidirea pregătită de Manole. Criticii nu cad de acord dacă ea consimte sau nu la jertfă.
- Starețul Bogumil
- Statut social: stareț, adică mai-marele unei mănăstiri, cu care Manole își împarte frământarea în noaptea din primul act. Personajul nu există în baladă: este o invenție a lui Blaga. Statut psihologic și moral: un om enigmatic, cu vorbe obscure, care nu are încredere în socotelile meșterului. Numele lui amintește de bogomili, o erezie care vedea lumea împărțită între puterea binelui și puterea răului; Bogumil însuși se întreabă dacă Dumnezeu și Satana nu sunt frați. El este cel care îl îndeamnă pe Manole la jertfa unui om zidit de viu. Pentru Mira, el este vinovatul care i-a împins pe meșteri la rău. Criticii îl citesc ca pe un personaj-simbol, purtătorul ideii de jertfă.
- Găman
- O apariție ciudată, ca din poveste, pe care o găsim în primul act dormind într-un colț al odăii lui Manole, neliniștit în somn. Statut psihologic și moral: o ființă primitivă, care trăiește în legătură directă cu puterile pământului. Simte primul puterile care dărâmă zidurile și se oferă să fie zidit el însuși în biserică. Mira se urcă pe spatele lui adormit și se joacă de-a biserica. Este, alături de Manole, singurul care aude vaietul Mirei din zid. Criticii îl văd ca pe un alter ego al meșterului și ca pe o întruchipare a pământului.
- Vodă
- Domnitorul care așteaptă biserica. În dramă se numește doar Vodă, nu Negru Vodă, ca în baladă. Îl presează pe Manole, printr-un sol, să termine lucrul, dar își pierde trăsăturile negative din baladă: nu-i amenință pe meșteri cu moartea și nu le ia schelele. În ultimul act vine să vadă biserica, se bucură de ea și ajunge să judece între călugării și boierii care îl acuză pe Manole și mulțimea care îl apără. Manole moare înainte ca Vodă să hotărască.
- Zidarii
- Cei nouă oameni ai lui Manole. Nu au nume: sunt numiți după numărul lor, întâiul, al doilea și așa mai departe. Patru dintre ei au avut cândva alte meserii: unul a fost cioban, altul pescar, altul călugăr, altul ocnaș. Se leagă cu Manole prin jurământul jertfei, apoi se pândesc unii pe alții în cele trei zile de așteptare. După zidire, lucrează cu înfrigurare și îl opresc pe Manole să dărâme biserica. Spre deosebire de meșterii din baladă, rămân în viață la sfârșit.
- Personaje episodice
- Solul trimis de Vodă, care îl grăbește pe Manole să termine biserica. În ultimul act apar boierii și călugării din alaiul domnitorului, care îl acuză pe Manole de omor, și mulțimea, norodul care îl apără. Ei dau scenei finale caracterul unei judecăți publice a creatorului.